Noutăți

Cuvântul, lumina, viitorul: Conferința dedicată Zilei Limbii Române

2024-09-02

La data de 29.08.2024 a avut loc Conferința ,, De ziua Limbii Române,,. O ploaie, mult așteptată, a căzut la Comrat, împrospătând aerul și aducând o atmosferă de bucurie la Conferința publică dedicată Zilei Limbii Române. Organizat de Institutul Cultural Român la Universitatea de Stat din Comrat, evenimentul a reunit în sala de conferințe circa 100 de cadre didactice din sistemul de educație preuniversitar și superior, profesori de limbă română și găgăuză, dar și specialiști din UTAGăgăuzia. Evenimentul a fost marcat de prezența unor personalități marcante din lumea lingvisticii: cunoscuta lingvistă română, lector universitar doctor la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, dna Eugenia A. Bojoga, și lectorul Institutului Limbii Române la București, dna doctor Dimitriu Carmen. Cele două experte au prezentat publicului prelegerile “Locul limbii române între limbile lumii” și, respectiv, “Limba română în contextul multicultural și multilingvistic din Regiunea Autonomă Găgăuzia”, stârnind un viu interes și dorința de a afla cât mai multe lucruri noi despre limba română. Doamnele au mulțumit gazdelor, Universitatea de Stat din Comrat, în special dlui Rector Serghei Zaharia, dnei prorector Svetlana Ghenova, dnei Natalia Cristeva, șefa direcției educație UTAG, și directorului LT “Mihai Eminescu” din Comrat, Svetlana Stoinova! A fost o zi frumoasă, plină de inspirație și de pasiune pentru limba română. Conferința a demonstrat încă o dată importanța limbii române, atât în contextul multicultural din Găgăuzia, cât și la nivel global. Cuvintele, luminoase și pline de viață, au luminat spațiul conferinței, amintiindu-ne de valoarea limbii române și de rolul ei important în formarea identității noastre. Ne dorim ca această pasiune pentru limba noastră să continue să inspire și să motiveze generațiile viitoare, aducând o contribuție importantă la păstrarea și promovarea moștenirii lingvistice românești.